vineri, 30 septembrie 2011

... Bucureştiul în alb şi negru 2011



Dragă prietene al Bucureştiului,

Asociaţia „Bucureştiul meu drag” împreună cu Librăria Cărtureşti te invită la vernisajul expoziţiei de fotografie „Bucureştiul în alb şi negru” care va avea loc marţi 4 octombrie 2011 la Cafe Verona, Librăria Cărtureşti (str. Arthur Verona nr. 13-15, sector 1), ora 18.30.

Expoziţia de fotografie „Bucureştiul în alb şi negru” se află la a doua ediţie, prima ediţie din 1 octombrie 2010 bucurându-se de un mare succes.

Te invităm astfel să vezi un Bucureşti clasic şi elegant prezentat în 54 de fotografii alb-negru realizate de membrii asociaţiei noastre. Nu suntem profesionişti dar ne place să fotografiem şi mai ales să fotografiem Bucureştiul nostru drag.

Despre vernisaj …
Marţi 4 octombrie 2011, ora 18.30, la Cafe Verona, librăria Cărtureşti te aşteptăm cu un must delicios şi o turtă dulce, dovleac şi mere coapte, ce mai … o sărbătorire a toamnei bucureştene şi bineînţeles, cu fotografii de bună calitate!
Împreună cu fotografiile realizate de către membrii asociaţiei, ne fac onoarea de a expune şi invitaţii nostrii Dinu Lazăr, Andrei Pandele şi Vlad Eftenie.

Seara vernisajului se anunţă plină de surprize, fotografiile cele mai frumoase care au impresionat juriul fiind recunoscute şi premiate.

Curatorul expoziţiei: Dan Moruzan (www.danmoruzan.ro) ajutat de: Cornel Hlupina, Mihaela Motaianu, Cristi Nyaguly (juriu) şi Mirela Momanu (organizare vernisaj).
Fotografiile sunt minunat tipărite de AME Design (www.amedesign.ro).

... mai multe detalii aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu