... am visat-o pe bunica
... i-am văzut mâinile ... mâinile ei cu care ne pregătea tot felul de bunătăţi ...
... i-am văzut faţa ... faţa ei plină de riduri ... ochii mari care străluceau când i se umplea curtea de copii ...
... nu mai ştiu ce am văzut ... dar ştiu că mi-e dor ...
... de nucul din faţa curţii
... de vişinul din spatele curţii
... de cuptorul de pământ
... de lanul de porumb de peste drum
... de uliţa prăfuită
... nu am nici o fotografie cu toate astea ... ce mă fac dacă le uit?
... am visat-o pe bunica
Cu Mocanita pe Valea Vaserului - Maramures
Acum 10 ani
4 comentarii:
Cristi , dacă îmbrăcai cuvintele în câteva metafore îţi ieşa un poem foarte bun, îmi dai idei , mersi...)
Amintirile nu dispar :) am si eu unele asemanatoare si raman acolo intr-o cutiuta
Ceea ce iti ramane intiparit in suflet si in memorie nu are cum sa dispara, cu atat mai mult cu cat amintirile provin din perioada copilariei...Ceea ce ai descris mai sus, ma duce cu gandul la bunica mea:) Iti multumesc pentru ca mi-ai amintit de ea si de casa parinteasca!
Frumos!
Trimiteți un comentariu